Detalii despre Festivalul Medieval din iulie

       Toată presa locală din județ a fost invită miercuri, 18 iunie la o conferință organizată în Sala de ședințe a Consiliului Local din Primăria Târgu Neamț. Primarul orașului alături de invitatul special, regizorul Liviu Pancu, reprezentanții ONG-urilor „Ion Creangă”, ProDemocratia, „Valea Ozanei” și directorul Casei Culturii au prezentat programul Festivalului „MedievArtFest Târgu-Neamț”. 

        În perioada 4 – 6 iulie 2014 va avea loc prima ediție a Festivalului „MedievArtFest Tirgu-Neamt”, organizat pe trei componente: FESTIVAL DE TEATRU MEDIEVAL, TÂRGUL DE ECHITAȚIE, MEȘTEȘUGURI ȘI ARME MEDIEVALE și FESTIVAL CULINAR. Punctul culminant al evenimentului va fi concertul FILARMONICII DIN TIMIȘOARA. Directorul artistic al festivalului este actorul Liviu Pancu, regizor la Teatrul Național Târgu Mureș, organizator și al festivalului medieval de la Sighișoara. 

          “Mulțumesc Fundaţiei Culturale „Ion Creangă”, Asociației ProDemocrația și APDTN „Valea Ozanei” pentru dăruirea cu care s-au implicat în organizarea acestui eveniment și apreciez modul în care au ales să pună în valoare orașul de sub Cetatea Neamțului. Datorită specificului medieval al acestui eveniment și multitudinii de activități organizate în cadrul acestuia, am considerat mai potrivit să organizăm  Zilele Orașului în septembrie” , a declarat Daniel Harpa.

Viorela Gherasim

20140618_140106

Articolul Detalii despre Festivalul Medieval din iulie a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate