DGASPC Neamț – acțiune de prevenire a sarcinilor nedorite în comuna Tarcău

DGASPC Neamț – acțiuni de prevenire a sarcinilor nedorite
Reducerea numărului de mame minore, prevenirea sarcinilor nedorite și conștientizarea riscurilor la care se expun copiii în momentul în care au o viață sexuală precoce sunt principalele obiective ale acțiunilor de prevenire și informare organizate de specialiștii DGASPC Neamț în școlile din județ. Ultima activitate de acest gen a avut loc săptămâna aceasta în comuna Tarcău, iar la finalul lunii mai a fost o activitate similară la Costișa. Grupul țintă au fost elevii din clasele a VII-a și a VIII-a și, în funcție de vârsta dar și de problemele specifice fiecărei comunități, au fost abordate diverse teme ce țin de educația sexuală. Specialiștii DGASPC Neamț, cadrele didactice și asistenții medicali comunitari le-au vorbit copiilor despre metodele contraceptive, promovarea unei vieți sănătoase și despre prevenirea bolilor cu transmitere sexuală. Elevii au fost informați și despre riscurile pe care le implică o sarcină nedorită la vârste atât de fragede precum abandonul școlar, conflictele familiale, marginalizarea, abuzul nou-născutului dar și vulnerabilitatea în fața rețelelor de trafic de carne vie. Astfel de acțiuni preventive se fac lunar și vor continua și în perioada următoare, în funcție de problemele specifice ale fiecărei localități sau la solicitarea cadrelor didactice. „Din păcate, avem un număr mare de mame minore iar maternitatea la vârste fragede afectează în mod dramatic viaţa şi viitorul social al tinerei dar și al nou-născutului. Nu de puține ori acesta ajunge în grija noastră, fiind nevoie de o măsură de protecție, iar mama este la rândul ei marginalizată. În aceste condiții, credem că abordarea potrivită este de a merge de la cauză la efect astfel încât ne-am propus să organizăm cât mai multe acțiuni de prevenire și informare și să implicăm toți factorii de decizie de la nivelul comunității, pentru a încerca reducerea acestui fenomen“, a precizat Cristina Păvluță, directorul general al DGASPC Neamț.
În luna mai Biroul de prevenire a abandonului din cadrul DGASPC a instrumentat în colaborare cu autoritățile locale 11 cazuri de mame minore semnalate în spitalele din județ. Două dintre acestea aveau sub 16 ani, motiv pentru care au fost sesizate posturile locale de poliție în vederea investigării infracțiunii de „act sexual cu un minor“. În 2016 au fost luate în evidență 146 de cazuri de mame minore dintre care 37 cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate