Domnilor, vine potopul…

inundatie

Nu sunt nostalgic, dar nu pot să uit că… a fost odată, ca niciodată. A fost odată un stat român care avea o oarecare organizare, stat care avea niște programe benefice pentru țară, inclusiv pentru așezările noastre de munteni! Niște oameni mari ai momentului timpurilor apuse, contribuiau la binele nației. Fără… comisioane! Lucru imposibil de crezut că se mai poate întâmpla astăzi. Vremurile care au venit după, ne fac să-i dăm dreptate unuia pe care nu am vrea să-l pomenim aici. Persoana făcea o afirmație stupefiantă (pe atunci), gen: ,,nu sunteți în stare nici măcar să zugrăviți construcțiile ridicate pe vremea lui tata…”. Din păcate, cam așa-i!

Prin anii 70, în satele noastre de munte, s-au realizat o serie de lucrări, extraordinar de folositoare pentru comunități. Localitățile au fost beneficiarele unor proiecte de ameliorare a torenților de pe versanți, de îndiguire și de canalizare a pâraielor repezi de munte, ape mici care uneori secau de tot dar care la prima ploaie mai serioasă, făceau prăpăd în cale, distrugând case, acareturi gospodărești, drumuri, poduri și terenuri agricole. Lucrările s-au realizat, de către constructorii pietrari de prin satele noastre angajați de fostele ICF-uri, cimentul era adus de la Tașca iar piatra provenea de pe pâraiele din zonă și de la cariera de gresie de pe Valea Tarcăului.

De-a lungul timpului, aceste amenajări și-au îndeplinit cu prisosință menirea. Nu au mai fost case și terenuri inundate și distruse de torenți. Din când în când, odată la câțiva ani, primăriile locale în colaborare cu Ocoalele silvice zonale, tocmeau zilieri care curățau canalele de aluviuni, tăiau vegetația și reparau stricăciunile făcute de vremuri. Am fost și eu unul din tinerii care în vacanțele scolare, câștigau un ban cinstit!

Dar anii au trecut peste noi, cu bune cu rele, iar construcțiile atât de bune de altădată au devenit niște ruine. Seamănă foarte mult cu niște buncăre bombardate din timpul războiului, care nu-și mai au rostul. Necesită de urgență decolmatări și reparații capitale pentru a fi funcționale în continuare. Dar cine să le facă? Oare cine? Primăriile ridică din umeri arătând spre centru, de la centru se aruncă pisica înapoi spre administrațiile locale. Ce se așteaptă? Potopul! Care nu va întârzia să apară într-un viitor apropiat!


potop (2)
potop (3)
potop (4)
potop (5)
potop (6)
potop (7)
potop (8)

Ghiță Dandu

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate