Domnul Asaftei Ion preocupat permanent de siguranţa şi bunăstarea oamenilor

Domnul Asaftei Ion, Preşedinte ALDE-Filiala Neamţ al ALDE NEAMŢ şi Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ urmăreşte îndeaproape lucrările de întreţinere şi modernizare ale drumurilor judeţene, în acest sens, în această săptămână a fost prezent în zona de lucru a DJ 127A: Dămuc-Bicazu Ardelean-Bicaz-Chei.
Vicepreşedintele CJ Neamţ a stat în mijlocul muncitorilor, a vorbit cu oamenii şi a evaluat atât situaţia drumurilor cât şi a malurilor, pentru că se ştie că în anii trecuţi inundaţiile au făcut ravagii rupând porţiuni mari din şoseaua asfaltată.
Este îmbucurător faptul că s-au făcut lucrări de consolidare acolo unde a fost cazul şi este de apreciat faptul că o autoritate atât de importantă se preocupă de siguranţa şi bunăstarea oamenilor din această zonă.

Iată ce declară domnul Asaftei Ion pe pagina oficială de facebook în urma vizitei de lucru:

„Întreținerea curentă și periodică a drumurilor județene continuă concomitent cu modernizarea unor tronsoane, iar acolo unde este cazul și cu lucrări de consolidare a malurilor unde furia apelor a rupt din șoseaua asfaltată.
Ieri, DJ 127A: Dămuc-Bicazu Ardelean-Bicaz Chei
În toate aceste localități reparațiile curente (plombări) au fost încheiate.
În comuna Dămuc continuăm și cu lucrări de asfaltare spre satul Huisurez, într-un proiect mai amplu ce-l dorim comun cu județul Harghita (rămâne ca cele două administrații să se pună de acord).
Adaug și faptul că DJ 127A Bicaz Chei-Dămuc-Miercurea Ciuc ar fi de un mare avantaj pentru participanții la trafic prin faptul că distanța dintre localitățile respective s-ar scurta cu zeci de km, evitându-se totodată greutatea traseului prin Cheile Bicazului și tranzitarea orașului Gheorghieni.
În acest an, Consiliul Județean Neamț are cel mai ambițios program de asfaltare din ultimii 20 de ani, cel puțin.
Acest fapt va genera, cu certitudine, o accelerare a ritmului de dezvoltare a economiei Neamțului și un plus de bunăstare pentru toate comunitățile din județ.”

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate