După incidentul de la Borca, cei patru tineri au ajuns după gratii

La data de 21 septembrie a.c., cei patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată au fost prezentați de polițiști Judecătoriei Bicaz, față de aceștia fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În fapt, la data de 20 septembrie 2020, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr din localitatea Borca a fost victima unei tâlhării.

Astfel, în baza activităților investigative complexe realizate în cauză și a operativității cu care au fost desfășurate, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei.

Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că, patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, ar fi acostat un tânăr de 16 ani, în timp ce se afla în apropierea unei societăți comerciale din localitatea Borca, pe care l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței. De asemenea, cei în cauză i-ar fi sustras telefonul mobil care îi căzuse în timpul altercației.

La data de 21 septembrie, cei patru tineri au fost conduși la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În activități au fost implicați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate