Elevii Liceului Carol I, în miezul bibliotecii din Bicaz

Nocturna Bibliotecilor a fost şi în acest an şcolar un eveniment căruia elevii Liceului Carol I i-au acordat toată atenţia cuvenită.
Liceenii şi-au făcut simţită prezenţa printr-un proiect tematic ce a presupus un dialog între dascăli şi elevi, incluzând mai multe domenii de studiu , în a căror pregătire s-au implicat profesorii: Roxana Dumitraşcu, Mihaela Apetroei, Gianina Hreniuc, Sîrbu Xenia, Mihai Apopei şi Carmen Constantin.
Astfel, publicul bicăjean a urmărit o secvenţă demonstrativă de acordare a primului ajutor prin intermediul Sanitarilor pricepuţi, coordonaţi de d-na prof. Dumitraşcu Roxana, dar şi prezentarea tematicii de la concursul Cultură şi civilizaţie- Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa, o altfel de istorie, activitate coordonată de către domnii prof. Sîrbu Xenia şi Apopei Mihai.
Clubul de lectură al liceului a antrenat elevi talentaţi în mai multe momente literar- artistice, sub deviza: Din lirica universală, presupunând recitări din poezia naţională şi străină, program coordonat de către prof. Mihaela Apetroei şi Gianina Hreniuc.
Elevii au îmbinat utilizarea cărţilor cu tehnologia, pregătind în Power Point diverse teme, aşa cum este cazul elevei din clasa a XII-a E, Aelia Arsene, care a prezentat proiectul – Politica de negociere în afaceri, sub atenta îndrumare a d-nei prof. Carmen Constantin.


sursa: Liceul „Carol I” Bicaz

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate