Elevul Liceului Carol I din oraşul Bicaz, Damian Iulian Pancu, a demarat Campania „Un Bărbat Adevărat”

Numit în urmă cu mai bine de două săptămâni Ambasador al Asociaţiei Necuvinte din Bucureşti, elevul Liceului Carol I din oraşul Bicaz, Damian Iulian Pancu, a demarat Campania „Un Bărbat Adevărat” şi a atras elevi şi profesori pentru a‑l ajuta să tragă un semnal de alarmă în legătură cu violenţa domestică, acest fenomen tot mai des întâlnit. Elevul Damian Pancu, care nu încetează să uimească prin implicarea în tot mai multe activităţi, îşi doreşte să extindă aria de acoperire şi să atragă tot mai mulţi oameni în aceste campanii. El este sprijinit în demersurile sale de către Simona Voicescu, preşedinte al Asociaţiei Necuvinte din Bucureşti.
„În urmă cu mai bine de două săptămâni am devenit ambasador al Asociației Necuvinte din București.În prezent, alături de câțiva colegi, am desfășurat o campanie de informare pe site-urile de socializare în Liceul „Carol I” din Bicaz, denumită „Un Bărbat Adevărat”, ce are ca scop atragerea atenției asupra violenței domestice, un fenomen tot mai des întâlnit în județul Neamț.

Scopul nostru a fost acela de a implica în campania „Un bărbat Adevărat” persoane cunoscute liceului și orașului nostru pentru a putea măsura rezultatul acesteia. Astfel, persoane ca domnul Ion Asavei, bibliotecar șef în cadrul Bibliotecii „Mihai Eminescu” și doamna Manuela Cenușă, psiholog și profesor în cadrul Liceului „Carol I”, au spus „DA” și au decis să se alăture și să sprijine această campanie.

Totodată, printre persoanele dornice să se implice în această campanie se numără elevi din cadrul Liceului „Carol I” din Bicaz: Medeea Toplicean, Florin Cajvan, Vlăduț Scurtu și Alex Barb Ciorbea, care au decis să se implice tocmai pentru a combate acest fenomen.

Din câte observăm, scurta noastră campanie pe care tocmai am demarat-o,a avut un real succes, ceea ce ne face să ne gândim să mai organizăm o activitate pe această temă în liceul nostru, dedicată elevilor, dar și o campanie de informare în centrul orașului, dedicată cetățenilor orașului nostru.

Prin campania “Un Bărbat Adevărat”, ne dorim să atragem alături de noi oameni frumoși. Bărbați care înțeleg ce înseamnă să-i respecți și să-i iubești cu adevărat pe cei din jurul tău, care atunci când o relație nu mai funcționează nu apelează la violență pentru a încerca să o repare, care știu să spună “mulțumesc!”, “îmi pare rău!” și “te iubesc!”.
Violența în familie afectează și bărbații, dar realitatea tristă este că majoritatea victimelor violenței domestice sunt femei.

De asemenea, este o bucurie pentru mine să văd cum mai multe generații pun mână de la mână și spun NU violenței.” a declarat Damian Iulian Pancu, Ambasador al Asociației Necuvinte.
„A fost o surpriză extraordinar de plăcută, să primesc în mijlocul unei zile aglomerate un mesaj de la un tânăr din Bicaz, Damian Iulian Pancu, elev în clasa a XI-a la Liceul„Carol I”, care mi-a spus că a văzut documentarul campaniei noastre naționale „Aripi Frânte” și ar vrea să organizeze și la el în liceu activități de prevenire a violenței în familie. Dorința lui de a ajuta la schimbare m-a impresionat și singurul mod prin care am știut să-i mulțumim a fost să-l numim Ambasador al Asociației Necuvinte pentru că prin tot ceea ce face și felul în care gândește, este un ambasador al schimbării.
Pentru noi, implicarea celor din jur este un pas extrem de important în schimbarea mentațităților celor din jur cu privire la rolul femeii în societate și familie. Liceul „Carol I” din Bicaz este un exemplu de implicare, un liceu care spune „NU violenței!” și se poziționează ca instituție de învățământ cu toleranță zero față de încălcările drepturilor omului. M-aș bucura ca într-o zi să pot spune același lucru despre toate instituțiile de învățământ din această țară.” a declarat Simona Voicescu, președinte al Asociației Necuvinte din București.

Subliniem că infracțiunile prevăzute la art. 193/NCP – “Loviri și alte violențe” reprezintă aproximativ jumătate din faptele penale sesizate în domeniul violenței intrafamiliale în fiecare an.
Astfel, din statisticile obținute de la Inspectoratul General al Poliției Române în legătura cu persoanele și infracțiunile prevăzute de Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, reies următoarele:

În anul 2016, din totalul de 35.202 fapte penale sesizate, în Neamț au fost înregistrate 857 dintre care:
– comise în mediul urban 299; în mediul rural 558;
– 781 dintre acestea au fost comise la domiciliu;
– autori majori de sex masculin 744
– victime de sex feminin majore 496
– victima îi este autorului soț/soție, concubin/concubină – 447

Ordine de protecție în județul Neamț:
În 2015: 116 cereri depuse/ 67 admise
În 2016: 148 cereri depuse/ 83 admise

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate