„Este obligația noastră, ca autoritate județeană, să avem grijă de acești copii”

Cei mai buni dintre copiii lăsați în grija statului vor fi răsplătiți cu burse consistente de către Consiliul Județean Neamț. Decizia s-a luat săptămâna trecută, în cadrul ședinței legislativului județean.

„Consider firească majorarea valorii burselor lunare pentru acești copii care frecventează cursurile unităților de învățământ special, pentru că depun eforturi semnificative ca să obțină rezultate deosebite la învățătură!

Pentru a le putea răsplăti efortul școlar am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliul Județean și în baza votului dat de către colegii consilieri, din semestrul doi al anului școlar în curs, bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social cresc semnificativ ca valoare, în comparație cu sumele care se acordă în prezent. Astfel, bursele de performanță vor fi de 500 de lei lunar, cele de merit și de ajutor social – 200 de lei lunar, iar bursele de studiu – 150 de lei pe lună.

Este obligația noastră, ca autoritate județeană, să avem grijă de acești copii cu nevoi și cerințe educaționale speciale! În fiecare an, din rândul lor apar premianți, absolvenți cu rezultate deosebite care sunt admiși la licee renumite, apar studenți și masteranzi care fac cinste județului nostru și demonstrează că și învățământul special se face carte! Pentru ei fac tot ce îmi stă în putere pentru a le îndulci traiul!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate