Evaluarea Națională – absolvenții clasei a VIII-a încep azi examenele
În această săptămână absolvenții clasei a VIII-a vor sustine examenul de Evaluare Națională.
Examenul începe, marți, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 20 iunie, se desfășoară proba la Matematică.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.
Mult succes!
Comentariile sunt închise