Eveniment important la Centrul cultural „Daniel Bucur”, din comuna Dămuc

Marți, 27 martie 2018 , la Centrul cultural „Daniel Bucur” din comuna Dămuc se organizează în cinstea Marii Uniri, o serbare și o declarație de unire. Primarul comunei, domnul Anton Covasan ne‑a spus că va invita la eveniment și reprezentanți ai Prefecturii și ai Consiliului Județean Neamț.
De asemenea, va fi prezent și domnul profesor Oprea de la Bicaz, care va vorbi despre însemnătatea Marii Uniri , iar un preot din Dămuc va oficia o slujbă religioasă. De la acest eveniment nu vor lipsi consilierii locali.

De organizarea serbarii se ocupă domnul Marius Coșerariu care ne‑a declarat următoarele detalii:

Am propus Consiliului Local al comunei Dămuc, să adopte o declarație de susținere a unirii Basarabiei cu România. Același lucru l-am propus și Consiliului Local Tașca, în numele Asociației Culturale „Eu cred”. Cele două solicitări vor fi introduse pe ordinea de zi în ședințele de consiliu ce vor avea loc în zilele de 23.03.2018, la Tașca și 27.03.2018 la Dămuc.
De asemenea, am mai propus celor două unităti administrativ teritoriale, înfrățirea cu localitățile Obreja Veche, raionul Fălești, pentru Tașca și Limbeștii Vechi, raionul Fălești, pentru Dămuc, ambele localități fiind din Basarabia.
Sperăm că cererile noastre să fie votate, iar comunele Tașca și Dămuc să fie primele comune din județul Neamț, care să adopte astfel de declarații simbolice.
Mai mult, la Dămuc, ședința se va desfășura la Centrul Cultural, într-un cadru festiv, ziua de 27 martie reprezentând Unirea Basarabiei cu România, când, la data respectivă a anului 1918, Sfatul Țării a adoptat Unirea cu Regatul României.
Ședința se va încheia cu un program artistic susținut de Grupul Folk „Eu cred”, elevii Liceului Tehnologic Damuc și, probabil solistul de muzică pupulară George Cojocărescu.
Mulțumesc primarilor celor 2 localități, Dămuc-Anton Covasan și Tașca-Daniela Ursache.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate