Explozibilii lăsați în urmă de prospecțiunile din Neamț pun în pericol viața oamenilor

Cei de la Prospecțiuni SA nu mai au absolut nici un dosar penal deși foarte mulți nemțeni au facut plângeri peste plângeri. Se pare că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie știe de ce. Nici nu pot comenta acest lucru deoarece este peste puterea mea de înțelegere cum de în România în anul 2014 se pot rade efectiv dosare penale iar oameni carora li s-a încălcat dreptul de proprietate să rămână dând din buză…
Cei de la Prospecțuni SA au mințit atât Prefectura cât și poliția nemțeană spunând că explozibilii abandonați pe terenurile din Neamț sunt făcuți să se autodistrugă într-un interval foarte scurt de timp.
Adevărul este că acei exploxibili vor fi acolo pregătiți să sară în aer și peste 10 ani.
Astăzi am fost pe terenul unui om din comuna Razboieni sat Valea Albă care a reclamat că fară nici un acord, pe terenul lui, în iarnă, cei de la Prospecțiuni au plantat explozibili și i-au lăsat acolo cu tot cu capsă detonatoare și cabluri de inițiere.
Am fost la fața locului și omul avea dreptate, toată zona fiind împânzită de astfel de explozibili.

Mai mult de atât, sătenii au început într-un mod total inconștient să scoată încărcătura explozibilă vrând să demonstreze că cei de la Prospectiuni mint, în sensul că respectivele recipiente nu se autodistrug sau nu se alterează.recipient-explozibil
De la sătenii din zonă am primit o capsă detonatoare cu tot cu cablul aferent și un recipient gol în care s-a aflat incărcătura explozivă. Consultându-ne cu un expert în domeniu am aflat că acea capsă poate răni grav pe oricine o deține deoarece ea se poate declanșa și în lipsa curentului electric dacă cel care o manipulează are haine ce acumulează energie electrostatică.
Recipientul pentru explozibil demonstrează de asemenea ca cei de la Prospecțiuni au mințit pe toată lumea inclusiv pe cei de la poliție și prefectură deoarece este dintr-un plastic foarte serios care rezista sute de ani dupa cum se laudă chiar firma care il produce ( Headquarters – rose plastic AG – Hergensweiler/Lindau ).
recipient-prospectiuni

capsa-detonatoareIntr-o logică elementară a lucrurilor, poliția nemțeană și prefectura ar trebui să se autosesizeze imediat că au fost mințite în legatură cu explozibili care se autodistrug și în cel mai scurt timp echipe specializate să meargă să dezamorseze încărcăturile și mai ales să explice localnicilor la ce riscuri se expun umblând la acești explozibili.
Mai mult de atât, ar trebui făcută o investigație amănunțită și văzut din ce locuri a fost deja scos explozibilul și în ce cantitate și recuperați de la populație pentru că la ora actuală persoane inconștiente de pe raza județului Neamț dețin cantități de explozibili abandonați de cei de la Prospecțiuni.
Faptul că în Neamț există o cantitate de explozibil care ar putea fi deținută ilegal de oameni care nu au noțiuni elementare despre cum se manipulează așa ceva nu este o glumă. Doamne ferește ca acești explozibili să fie folosiți aiurea în joacă sau și mai rau să fie vânduți cu tot cu sistemul de detonare.
Nu vreau să mă gândesc ce poate face la mânie un om din mediul rural și nici nu vreau să enumăr variantele în care poate fi folosită o astfel de încarcatură cu tot cu capsă detonatoare, ca să nu dau idei.

ATENȚIE : Nu vă luați dupa ce spun cei de la Prospecțiuni S.A. Explozibilii abandonați pe terenurile private din Neamț nu se autodistrug. Umblând la ele vă riscați viața și luându-le acasă va riscați și libertatea. Dacă găsiți astfel de explozibili sau firele care duc la ele, sunați imediat la 112 si nu riscați nimic. Orice manipulare greșită a acestor explozibili vă poate aduce moartea !!!

Iosub Robert
PS: Imediat dupa documentarea acestui articol am contactat toate instituțiile abilitate și am sunat și la 112 explicând starea de fapt de la fața locului.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate