Factori ce influenţează decizia minorului de a pleca de acasă

ATENȚIE PĂRINȚI!
Conform unor studii de caz pe tema plecărilor voluntare, au fost identificați următorii factori ce influenţează decizia minorului de a pleca de acasă şi/sau refuzul întoarcerii la domiciliu:
•Neglijarea minorului;
•Conflictele în familie sau consumul de alcool;
•Starea materială precară, ce determină neglijarea
funcţiei educative a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor faţă de copii;
•Lipsa unei comunicări corespunzătoare, reale, autentice cu părinţii;
•Nesupravegherea de părinţi, aparţinătorii legali ori factorii responsabili din unităţile de ocrotire;
•Lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, părinţii sau aparţinătorii legali fiind plecaţi la muncă în străinătate;
•Abandonul şcolar sau acumularea de absenţe şi rezultate negative la şcoală;
•Anturajul negative, spiritul de aventură, libertinajul, vagabondajul

CE ÎNSEAMNĂ SĂ VĂ PROTEJAŢI COPILUL
Fiţi prietenul copilului dumneavoastră şi nu inchizitorul său.
Staţi de vorbă des şi prietenos cu copilul dumneavoastră, astfel încât el să aibă încredere să vă spună ce probleme are, dacă se simte speriat sau ameninţat.
Permanent acţionaţi păstrând respectul de sine al copilului dumneavoastră.
Cunoaşteţi cercul de prieteni al copilului dumneavoastră.
Învăţaţi-vă copilul să nu meargă cu persoane necunoscute şi să vă spună de-ndată ce un necunoscut încearcă să-l abordeze nefiresc.
Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!
Explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni! În niciun caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext.
În cazul dispariţiei copilului, alertaţi imediat Poliţia la numărul de telefon 112 sau sunaţi la numărul 116.000.

Sursa:IPJ Neamţ

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate