FOTO. Doamnelor și domnișoarelor, nu ocoliți azi polițiștii din Bicaz!!

Polițiștii din Bicaz și azi la datorie, doar că de data aceasta șoferițele au fost trase pe dreapta și sancționate cu flori, zâmbete și urări!

Menționez că amendată am fost și eu, urările polițiștilor mi-au mers la suflet și am conștientizat că cei „atât de blamați” sunt oameni și ei, iar atunci când nu este 8 martie și suntem sancționați, nu fac decât să își îndeplinească obligațiile și să aplice legea.

Cel puțin asta am descoperit în cele câteva minute pe care le-am petrecut în preajma agenților de poliție din Bicaz : agent șef principal Ionuț Găboroi, agent Alexandru Țăranu, agent Ionuț Pricopie, agent Claudiu Cobzariu și agent Dumitru Stoian. Au fost răsfățate și micuțele domnișoare cu flori, agentul șef principal Găboroi nu s-a sfiit să ia în brațe fetițele mămicilor oprite în trafic.

” O zi importantă pentru noi toți, o zi în care trebuie celebrată femeia! De aceea, nu puteam să nu ne arătam și noi respectul față de cele care ne fac viața mai frumoasă! Urez tuturor femeilor „La mulți ani! ” , să fiți sănătoase și fericite, iar viața să vă fie o veșnică primăvară! „

Agent șef principal Ionuț Găboroi

Felicitări, domnilor polițiști pentru inițiativă și pentru aceasta tradiție respectată an de an!

Alexandra Barb

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate