(FOTO/VIDEO) Accident rutier în Bicaz, în dreptul spălătoriei dinspre cartierul Dodeni

Azi, 22 august, în jurul orei 13,00, în orașul Bicaz, s-a produs un accident rutier, din fericire, fără victime, (mai ales că într-una dintre mașini, se afla o femeie însărcinată), dar cu pagube materiale destul de însemnate.
Din declarațiile martorilor reiese faptul că un autoturism Volkswagen ce se deplasa spre cartierul Dodeni, a intrat în coliziune cu un autovehicul Dacia Logan, în fața spălătoriei. Ambele mașini sunt înmatriculate în Neamț și ambele sunt avariate destul de grav.
La fața locului a ajuns un echipaj de poliție.

IPJ Neamt:

La data de 22 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier Neamţ au intervenit la un eveniment rutier produs în Bicaz, soldat cu rănirea a două persoane

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat, de 51 de ani, din Bicaz, conducea un autoturism, pe strada Barajului, ar fi efectuat manevra de viraj la stânga, neacordând prioritate unui autoturism, condus de un bărbat, de 41 de ani, din Italia, ce se deplasa din sens opus.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a bărbatului din Italia și a unei femei, de 41 de ani, din Piatra Șoimului.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, aceștia au fost conduși la spital unde le-au fost recoltate probe biologice.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Serviciul de Ambulanta:
22.08.2019, ora 12:11, Bicaz, accident rutier cu 2 victime:
 victimă sex feminin, 41 ani, diagnostic: policontuzionată prin accident rutier, contuzie hemitorace stâng, contuzie abdominală, preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată la CPU a Sp. Orăşenesc Bicaz;
 victimă sex masculin, 41 ani, diagnostic: policontuzionat prin accident rutier, traumatism toraco-abdominal, preluat de un echipaj cu asistent medical şi predat la CPU a Sp. Orăşenesc Bicaz; din CPU a fost transportat la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P. Neamţ;

sursa foto/video: martor

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate