(FOTO/VIDEO) Festivalul Schinducului, ediția a II-a, s-a încheiat cu succes!

Sâmbătă, 21 august 2021, începând cu orele 12.00, bicăjenii au avut parte de muzică bună, divertisment, tradiție, tombolă, concursuri, costume populare și nu în ultimul rând de joc și voie bună.

Principalul organizator al evenimentului “Festivalul Schinducului” a fost Silviu-Bogdan Ardeleanu, consilier județean la CJ Neamț, iar Asociația Bicazul Nostru s-a implicat activ în organizarea și buna desfășurare a festivalului.

De la această activitate minunată , nu putea să lipsească primarul orașului Bicaz, Nicolae Sălăgean, care a urcat pe scenă și a adresat câteva cuvinte oamenilor prezenți : „Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi aici, în acest loc minunat, la poalele Ceahlăului, Muntele Sfânt al nostru, al românilor, la poalele Barajului, care a fost edificat cu multă ardoare și sânge de către înaintașii noștri, că să sărbătorim Schinducul. Vă doresc din suflet ca toate activitățile să se desfășoare minunat, să vă simțiți bine, cu sufletul deschis, mai ales că această activitate, cu un profund caracter turistic, ne permite să ne întâlnim, să socializam și să petrecem împreună.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate