(Foto/Video) Inaugurarea Școlii Gimnaziale NR.1 Bicaz Chei, școală impecabilă și modernă pentru învățăcei

Azi, 7 martie 2019, a avut loc inaugurarea noii școli din comuna Bicaz Chei. Încă de la orele dimineții, pe terenul Școlii Gimnaziale NR.1 comuna Bicaz Chei, s‑a făcut careul. Copiii însoțiți de părinți și profesori, consilierii locali, preoții comunei și nu în ultimul rând directorul școlii, domnul Matei Mihail și primarul, domnul Gheorghe Oniga, de asemenea viceprimarul, domnul Bîrsan Mihai, au fost alături de învățăceii care erau nerăbdători să între în clasele noi.
Domnul Gheorghe Oniga, primarul comunei, a prezentat istoricul acestui proiect, o instituție educațională realizată după standardele europene, cu toate facilitățile și cu tot confortul pentru că atât elevii, cât și cadrele didactice, personalul școlii, să își poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții.
După ce edilul comunei le‑a urât copiilor succes la învățătură, aceștia au fost conduși în clase. Cu multe emoții, copiii nu conteneau să își exprime bucuria. Un sobor de preoți ( a fost prezent și un pastor din partea Bisericii Creștin Baptiste), a oficiat o slujbă religioasă, la care au participat toți cei prezenți încă de la ora 8,00, și au fost stropite cu aghiasmă toate încăperile noii clădiri.
Copiii au rostit „Tatăl nostru” împreună cu preoții, aceștia i‑au încurajat și le‑au oferit învățăminte din experiența lor de viață, de asemenea, domnul director care le este mereu alături , le‑a adresat câteva cuvinte de încurajare, dar a expus și sentimentul de apreciere și respect pentru Primăria comunei.
În cele din urmă, domnul director a sunat pentru prima oară clopoțelul, iar elevii, conduși de profesori și de învățători, s‑au așezat în bănci, pregătiți pentru o nouă zi de școală.

Școala arată impecabil, totul este nou și modern, Primăria Bicaz Chei merită toate felicitările pentru efortul și în primul rând pentru dorința realizării unui spațiu nou, de pe băncile căruia să iasă așa cum a precizat și preotul Căpățână Constantin „așii comunei noastre” !

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate