Gala „Topul Național al Firmelor 2015” – Neamț, ediția a XXIII-a

cci-neamt

Cea de-a 23-a ediție a Topului Național al Firmelor 2015, faza județeană Neamț, nu a mai fost organizată la Piatra-Neamț, ci la Hanu Ancuței, vineri, 30 septembrie, la solicitarea operatorilor economici din Târgu Neamț și Roman. La eveniment au fost prezenți președinții Camerelor de Comerț și Industrie din regiunea Nord- Est, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, oameni de afaceri, edili locali și președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

În acest an au depus bilanț 10227 firme, din care au îndeplinit criteriile de top 2936 de societăți, iar pe primele 3 locuri s-au clasat 972 de firme. Cifra de afaceri înregistrată la sfârșitul anului trecut a fost de peste 22 de milioane de euro, cu 7% mai mult față de anul 2014.

Cu ocazia atmosferei festive, s-au evidențiat cei mai buni operatori economici din anul 2015, însă este de remarcat un aspect important. Rezultatul acestui clasament este bazat pe o analiză economică de durată a datelor din bilanț. Spre exemplu, în cazul anchetelor pe care le efectuăm la nivelul ziarpiatraneamt.ro în cazul unei firme, cu toate datele puse la dispoziție, analiza durează circa 30 de minute. Ori, în cazul Camerei de Comerț, activitatea de analizare a performanței a mii de firme și realizarea unor comparații între acestea a fost o muncă asiduă ce merită toată aprecierea. Conform declarațiilor președintelui Camerei de Comerț și Industrie Neamț, Mihai Apopii, „Înainte de festivitate este o muncă de 3 luni de zile, care se desfășoară la nivelul fiecărei Camere de Comerț Județene, la nivelul Camerei de Comerț a României, ca la final să se producă această analiză care se livrează decidentului politic.”

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate