Grupul Folk „R.A.D.A.” condus de Marius Coşerariu va evolua la Biserica „Sf.Treime” Vaduri

Grupul Folk „R.A.D.A.” condus de Marius Coşerariu va evolua alături de tenorul David Avarvarei şi Sara Şmighelschi în data de 16 aprilie 2017, ora 12,00, după slujba de Înviere ( a doua), la Biserica „Sf.Treime” Vaduri la un moment artistic închinat sărbătorii Sfintelor Paşti.

Domnul Marius Coşerariu ne‑a vorbit despre Asociaţia R.A.D.A. şi despre cum s‑a înfiinţat Grupul Folk R.A.D.A:

„Este vorba de o activitate organizată de Asociaţia R.A.D.A., preşedinte fiind doamna Laura Ploscaru-soţia preotului-poet Dorin Ploscaru de la Biserica „Sf.Treime” Vaduri. Trebuie menţionat că părintele Ploscaru Dorin mi-a cerut sprijinul pentru a înfiinţa un grup de copii pe care să-i învăţ să cânte la chitară şi să participăm la evenimente, aşa cum fac şi cu celelalte grupuri pe care le coordonez. Duminică, 16 Aprilie, după slujba de Înviere ( a doua), la Biserica Vaduri se va desfăşura un spectacol dedicat sărbătorilor de Paşti, în care, grupul pe care-l coordonez, va interpreta câteva cântece cu caracter pascal. Tot în acest spectacol, vor mai evolua : Sara Şmighelschi-o fetiţă foarte talentată, laureată la Festivalul Naţional „Mamaia Copiilor” şi David Avarvarei-un tînăr student la teologie, aflat la porţile afirmării, care va interpreta câteva pricesne”.

După acest eveniment, Marius Coşerariu va participa, în aceeaşi zi, cu grupul „Florile Ceahlăului” Bicazu Ardelean, la o altă activitate la Biserica din centrul comunei Bicazu Ardelean, unde preot este părintele Toader Ropotoaia.
„Va fi un eveniment frumos, în care atât eu, cît şi copiii grupului, vom interpreta cântece de primăvară şi colinde de Paşti. Spectacolul de la Bicazu Ardelean va fi la ora 18,00”, a declarat domnul Marius Coşerariu.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate