Guvernul Ponta salvează Primăria Târgu Neamț

Orașul Târgu Neamț a primit de la Guvern 45 de miliarde de lei vechi, din Fondul de rezervă bugetară.

Cu acești bani, Primăria a plătit unele rate și dobânzi restante către BCR.  Au fost achitați și furnizorii de utilități, servicii și materiale necesare bunei desfășurări a activităților specifice.harpa-daniel

“Într-o ședință organizată între Crăciun și Anul Nou, consilierii locali au aprobat o rectificare bugetară datorită faptului că am primit de la Guvernul Ponta, cu ajutorul deputatului Ionel Arsene,  suma de 45 de miliarde. Am achitat parte din acel credit din 2010, dar și o parte din datoriile curente avute în acel moment la Primărie, în special utilitățile. În 2012, la data preluării mandatului de către mine, gradul de îndatorare era de aproximativ 70%, iar la sfârșitul anului 2014 am ajuns la 30% grad de îndatorare. Putem răsufla ușurați și putem să ne pregătim de cofinanțări pentru proiectele europene. Până acum, nu aveam bani de cofinanțări”, a declarat primarul Daniel Harpa.

Suma a fost alocată ca urmare a unei Note de fundamentare inițiată de primarul Daniel Harpa către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În document se explica necesitatea categorică de susținere financiară a administrației publice din Târgu Neamț, aflată într-o situație critică din cauza datoriilor preluate de la fosta conducere.

“Mai avem creditul din 2010, unde achităm începând cu luna ianuarie 2015 câte 1 miliard pe lună, până în anul 2020. Plăteam 3 miliarde lunar, înainte să primim ajutor de la Guvern. Celelalte 2 miliarde pe care le dădeam până acum, le vom putea folosi pentru investiții, în mod special în infrastructură, agrement, școli și spital. În anul 2020, cine se va ocupa atunci de administrația locală, va trebui să renegocieze creditul, dobânda, rata”, a conchis edilul.

Andreea Trăsnea

Articolul Guvernul Ponta salvează Primăria Târgu Neamț a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate