Hramul Parohiei „Schimbarea la Față” Secu – Tașca, va avea loc DUMINICĂ, 6 august 2017

Hramul Parohiei „Schimbarea la Față” Secu – Tașca, va avea loc DUMINICĂ, 6 august 2017

Programul hramului va începe de SÂMBĂTĂ, 5 august, ora 15, cu pelerinajul pedestru „Maica Domnului – schimbarea sufletelor noastre”. Procesiunea se va desfășura pe următorul traseu: de la intrarea în Comuna Tașca (zona Cheiță) se va merge pe jos către biserica cu hramul „Schimbarea la Față”, având în mijlocul nostru Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, adusă de la Mănăstirea Giurgeni, județul Neamț. Pelerinajul va fi urmat de slujba Acatistului Maicii Domnului săvârșită în biserica parohiei.

Tot sâmbătă, 5 august, de la ora 17:30, într-un sobor numeros de preoți, se va săvârși slujba Vecerniei hramului, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul Teologilor din Piatra Neamț.

În ziua prăznuirii, DUMINICĂ, 6 august, se va săvârși Utrenia și Sfânta Liturghie, în sobor numeros de preoți și credincioși, urmate de Slujba de mulțumire (Tedeum) și de Pomenirea ctitorilor bisericii.

Tot duminică, 6 august, de la ora 20:00, în biserica parohiei, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, în sobor de preoți, având în mijlocul nostru și Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Giurgeni.

LUNI, 7 august, în ziua de prăznuire a Sfintei Teodora de la Sihla, în biserica parohiei se va săvârși Utrenia, Slujba Acatistului Sfintei Teodora și Sfânta Liturghie.
La finalul slujbei se va pleca în pelerinaj către Mănăstirea Giurgeni, județul Neamț, pentru a conduce înapoi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Astfel, vă invităm pe toti cei care puteți și aveți dragoste față de Dumnezeu și Sfinții Săi, să încununați acest eveniment prin prezența dumneavoastră!

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate