IJJ Neamț: Weekend şi un început de săptămână cu multe misiuni

Manifestările cultural – artistice, religioase şi sportive, dar şi Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a, vor fi în atenţia jandarmilor nemţeni în perioada următoare.

Efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului de
Jandarmi Judeţean Neamţ, vor acţiona, potrivit competenţelor legale, pentru
asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea oricăror
fapte antisociale, atât în zonele de desfăşurare cât şi pe traseele de afluire
și defluire a participanţilor la activităţile care se vor desfăşura pe raza
judeţului Neamţ, în perioada 15 – 17 iunie:

  • 15 iunie
    Parastasul de 6 ani a Parintelui
    Iustin Pârvu
    , Mănăstirea Petru Vodă;
  • 16 iunie – Hramul
    Mănăstirii Horaiţa
    ,
  • 15 – 16
    iunie – Bicaz Kayak Fest, Portul Turistic Bicaz, pe lacul
    Izvorul Muntelui (Bicaz) de la poalele masivului Ceahlău;
  • 16-17 iunie – Concursul Naţional de Karting-Educaţie Rutieră ”Cupa
    Pietricica”
    , Sala Polivalentă din municipiul Piatra
    Neamţ şi Platoul Curţii Domneşti;
  • 17 iunie – 500
    de ani de atestare documentară a Bisericii Sfinţii 40 de Mucenici
    , sat
    Văleni.

Având în vedere faptul că se estimează
participarea unui public numeros la aceste evenimente, jandarmii nemţeni
recomandă cetăţenilor:

  • să respecte
    indicaţiile organizatorilor şi a forţelor de ordine, să nu depăşească limitele
    decenţei socio-morale în manifestările comportamentale, să evite consumul
    excesiv de alcool;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde o atenţie deosebită copiilor care se pot rătăci
    cu uşurinţă în mulţime, bunurilor şi obiectelor personale, a asigurării
    corespunzătoare a autovehiculelor parcate;
  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de
    natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi.

Jandarmii
montani sfătuiesc turiştii,
care
aleg să petreacă acest sfârşit de săptămână la munte, să se informeze cu
privire la itinerariul propus, prognoza meteo şi condiţiile climatice locale,
să nu se aventureze pe trasee turistice fără echipament adecvat, să folosească
numai traseele marcate iar în cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau
de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, să solicite ajutorul
prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

De asemenea în zilele de 18 şi 20 iunie, jandarmii vor acţiona pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice alături de efective ale Inspectoratului de Poliţie al Județului Neamţ pe timpul examenului de Evaluare Naţională pentru elevii claselor a VIII-a.

Articol documentat cu sprijinul IJJ Neamț

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate