ÎN ATENȚIA locuitorilor comunei Farcașa! Ce transmite primarul:

ÎN ATENȚIA LOCUITORILOR COMUNEI Farcașa!

Stimați cetățeni ai comunei Farcașa ! Țin să vă anunț că imediat ce vremea ne permite(după dezgheț) vom trece la efectuarea reparației drumurilor din comuna noastră. Am declanșat procedura de achiziție a materialului și sperăm că în cel mai scurt timp să aducem aceste drumuri într-o stare bună. Aș vrea ca cetățenii să aibă înțelegere în acest sens, întrucât nu pot fi efectuate aceste lucrări daca solul este înghețat ! De asemenea, de câteva zile se lucrează intens la curățarea șanțurilor, la desfundarea sau amenajarea podețelor – concomitent cu salubrizarea zonelor unde au loc aceste lucrări. Se vor face și lucrările de îndepărtare a arbuștilor și a vegetației din zona adiacentă a drumurilor. Pe această cale am rugămintea ca fiecare dintre noi să ne aducem aportul pentru înfrumusețarea comunei noastre – prin efectuarea curățeniei, strângerea resturilor de orice natură și curățarea șanțurilor în dreptul locuinței. Vrem să avem o comună curată !! Vă mulțumesc din suflet ! Cu respect, primar Bogdan Țifui .

sursa: Tifui Dumitru Bogdan

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate