În sfârșit se deschide Lidl Tîrgu Neamț!

După mai bine de un an de așteptări și diferite speculații, rețeaua de supermarket-uri Lidl va deschide primul magazin la Tîrgu Neamț. Inaugurarea are loc joi, 24 iulie, la ora 7:30.

Noua unitate este situată pe Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 14 (fosta locație Irta). Firma constructoare a terminat lucrările la termenul stabilit (aproximativ patru luni), iar activitatea de amenajare interioară și exterioară a unității comerciale se apropie de final. Din surse neoficiale, viitorii angajați au fost selectați și au urmat un training la magazinele Lidl din Piatra Neamț.

Clienții vor beneficia de peste 100 de locuri de parcare. De joi până duminică (perioada 24- 27 iulie) Lidl promite “super oferte de deschidere” celor care vor călca pragul magazinului: până la -57% reducere la zeci de produse nealimentare, -25% la toate produsele proaspăt scoase din cuptor, -20% la carne tocată de porc, -20% la pui grill, -25 % fructe și legume de sezon.

Potrivit estimărilor, investiția într-o unitate deschisă de la zero ce include și prețul terenului este de aproximativ un milion de euro. Lidl este primul supermarket de talie internațională care  ajunge și la Tîrgu Neamț, unde concurența este formată doar de micii comercianți din Piața Agroalimentară, magazinele de cartier și market-urile Arianis și Geneza.

Retailerul german Lidl operează aproximativ 200 de magazine în România și 10000 în întreaga Europa. Cu peste 170 000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare, la nivel mondial.

Andreea Trăsnea

Articolul În sfârșit se deschide Lidl Tîrgu Neamț! a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate