INFORMAȚI-VĂ CU PRIVIRE LA STAREA DRUMURILOR ÎNAINTE DE A PORNI ÎN CĂLĂTORIE!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă ca, pentru a avea o deplasare în siguranță, în condițiile în care la nivelul țării sunt emise informări meteorologice sau hidrologice care vizează fenomene periculoase (inundații, ninsori viscolite, polei etc.), e important ca, înaintea de a porni în călătorie, să vă informați cu privire la starea drumului pe traseul pe care urmează să-l parcurgeți și să luați în considerare folosirea unor rute alternative.

Pentru siguranța participanților la trafic, conducătorii auto trebuie să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, să adapteze viteza la condițiile carosabilului, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.

Reamintim că, pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

sursa: politiaromana.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate