Înlănțuiți de tricolorul care îi reprezintă ca popor, bicăjenii au dansat Hora Unirii

Mica Unire a fost sărbătorită și în orașul Bicaz, în curtea Primăriei. Frigul pătrunzător nu i‑a împiedicat pe cei prezenți să participe la omagierea celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Copiii de la școlile din oraș însoțiți de cadrele didactice, autoritățile locale, dar și oameni obișnuiți au dansat Hora Unirii înlănțuiți de steagul tricolor și au ascultat discursul emoționant al primarului Nicolae Sălăgean care a făcut o scurtă prezentare a acestei mari sărbători, apreciind prezența tinerilor și îndemnându‑i să nu uite cine suntem noi, ca popor:

„Unirea de la 24 ianuarie 1859, în istoria noastră a românilor, este cunoscută ca Unirea Mică; părerea mea este că nu este cea Mică, ci este Unirea Mare pentru că este momentul istoric ce a stat la baza realizării statului unitar român, eveniment care s‑a produs la 1 decembrie 1918. Anul 2018 este anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Mă bucur că astăzi, în curtea Primăriei, sunt prezenți atât de mulți tineri, care constituie pentru noi toți, viitorul României”.

Tinerii și au pictat pe față steagul tricolor, au ținut în mâini drapele, iar deliciul a fost un băiețel care plin de emoție a recitat poezia „Hora lui Cuza”, aplaudat fiind de întreaga asistență.

În încheierea activității, Primăria a oferit un ceai cald, vin fiert și plăcinte tuturor participanților!

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate