Invitaţi speciali la Biserica Creştin‑Baptistă din Dămuc

Duminică, 30 iulie 2017, Biserica Creştin‑Baptistă din comuna Dămuc s‑a bucurat de prezenţa unor invitaţi speciali, Ionuţ şi Mariana Şoimaru din Piatra Neamţ, dar care locuiesc în Anglia de mai mulţi ani.
De fiecare dată când vin în România, profită de ocaziile care se ivesc pentru a împărtăşi celor din jur din experienţele lor.
Duminică au hotărât să meargă la Dămuc. Doamna Şoimaru a uns sufletele celor prezenţi prin vocea sa interpretând câteva cântări, iar soţul acesteia a uimit prin felul său de a predica.
Pentru ca serviciul religios să fie pe înţelesul tuturor, a apelat la un experiment realizat cu ajutorul unei sticle cu suc, un pahar, o lumânare şi o farfurie.
În timp ce vorbea despre începuturile omenirii şi despre Domnul Iisus, aplica ceea ce spunea în acel experiment.
Acesta este un mod inedit prin care cei prezenţi ar trebui să înţeleagă mai bine tainele religiei, ceea ce s‑a şi întâmplat; întreaga asistenţă a fost acaparată de prestaţia celor doi musafiri care cu multă răbdare, emoţie şi îngăduinţă au împărtăşit din cunoştinţele lor.

Citește și
1 Comentariu
  1. Maria Borcila spune

    Multumesc Bunului Dumnezeu ca mi-a dat posibilitatea de a cunoaste
    Familia Soimaru din Anglia.
    Si pentru ca propovaduiti Cuvantul Domnului [Dumnezeul tuturor crestinilor] asa cum faceau Apostolii ,pentru mine sunteti ca si Ei!
    Ati facut fapte bune pentru crestini.
    Cu sprijinul dvs.am vazut lucruri minunate din tara noastra.
    Slanic Moldova si SalinaTg Ocna august 2016,Sovata si Salina Praid august 2017.Multumim organizatorilor ,colaboratorilor si sponsorilor,din
    Biserica Babtista Piatra Neamt .

    Fiti binecuvantati frumoasa familie Soimaru!

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate