ÎPS Teofan, la sfințirea bisericii Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Păstrăveni

Vineri, 26 octombrie, a fost sfințită biserica de lemn din incinta Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap (CRRPH) din Păstrăveni, județul Neamț.

Slujba a fost oficiată de către ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica poartă hramul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, considerat al medicilor ocrotitor și al bolnavilor pe deplin vindecător.

La finalul slujbei de sfinţire, ieromonahul Hrisostom Filipescu- egumenul Schitului „Sfânta Maria Magdalena” din Ţibucani a fost hirotesit protosinghel, iar pr. Nicolae Baciu a primit rangul de iconom. Cei doi părinţi răspund spiritual de Centrul de Recuperare de la Păstrăveni.

Cu acest prilej, Nicoleta Bârnat – directorul CRRPH Păstrăveni a primit de la ÎPS Teofan ordinul Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”, pentru merite deosebite în promovarea culturii creştine. Distincţii de vrednicie au primit şi reprezentanţii fundaţiei germane care susține de ani de zile modernizarea şi funcţionarea instituţiei.

La eveniment a participat și Ionel Arsene- președintele Consiliului Județean Neamț, centrul de la Păstrăveni fiind în subordinea instituției pe care o conduce.

„Sunt fericit pentru cele 200 de persoane cu handicap din centrul de la Păstrăveni care au posibilitatea de-a se ruga și reculege aici.

Sunt convins că mica biserică va contribui la recuperarea și integrarea acestora în familii și în comunitate”, a declarat Ionel Arsene.

Misiunea CRRPH din Păstrăveni este aceea de a creşte şansele recuperării şi integrării acestor persoane în familii şi în comunitate.

Sursa foto: facebook Ionel Arsene

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate