Izvorul Muntelui Bicaz – Acțiune pentru combaterea braconajului piscicol

La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au acționat pe luciul de apă al lacului Izvorul Muntelui Bicaz, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în perioada de prohibiție.

Astfel, polițiștii au depistat, în flagrant delict, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Bicaz, în timp ce desfășura activități de braconaj piscicol, prin folosirea unei plase de pescuit tip monofilament.

A fost ridicată, în vederea confiscării, plasa de pescuit tip monofilament, în lungime totală de 40 de metri.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea de plase monofilament, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

În acțiune au fost angrenați și reprezentați ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Neamț și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

Astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare, în vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.

sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate