Jandarmii montani au ajutat un grup de turişti care au rămas blocaţi în zăpadă

Duminică, 28 ianuarie a.c., în jurul orelor 17.30, jandarmii montani au fost solicitaţi prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112 să intervină în sprijinul unor turişti blocaţi pe drumul axial (DJ 155F), între Izvorul Muntelui şi staţiunea Durău.

În urma solicitării, 2 jandarmi montani de la Bicaz s-au deplasat în zonă unde au constatat că un grup de 6 persoane (dintre care un copil de 7 ani) din Gura Humorului, judeţul Suceava au rămas blocaţi în zăpadă cu autoturismul cu care se deplasau pe drumul închis traficului rutier în această perioadă.

La orele 18.00, jandarmii au reuşit să repună autoturismul pe carosabil după care au condus grupul de persoane până în staţiunea Izvorul Muntelui, nefiind necesară acordarea de îngrijiri medicale.

În continuare, Jandarmeria Neamţ le reaminteşte tuturor peroanelor interesate de drumeţii şi deplasări în zonă montană să se informeze temeinic cu privire la starea vremii şi a traseelor de deplasare pentru a preîntâmpina astfel de situaţii nedorite.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate