Joia Mare – Tradiții

Joia Mare este ziua în care se vopsesc ouăle de Paște. Tradiția spune că ouăle vopsite în această zi nu se vor strica tot anul.

Tot astăzi se ține post cu mâncare uscată. De asemenea, în Joia Mare, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. În această zi, creştinii care s-au spovedit, se împărtăşesc, iar fetele fac în timpul slujbei câte un nod pe o sfoară, după fiecare evanghelie, apoi îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul.

Tot în Joia Mare, se face și ultima pomenire a morților din Postul Mare. In noaptea dintre Miercurea Mare și Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.

În acest sens, încă din cele mai vechi timpuri, la sate, se spune că este bine să fie lăsate câteva scaune afară, pe care sufletele celor morți să se poată așeza pentru odihnă. Totodată, sunt locuri în care se fac și focuri mari, la curți, pentru ca aceștia să se încălzească.

În Joia Mare, este interzis sărutul, în contextul în care Iuda l-a sărutat pe Iisus chiar înainte să fie prins de romanii pe mâna cărora l-a dat.

Tot în cursul zilei de astăzi este interzis și dormitul. Se spune că cei care vor dormi pe timpul zilei vor fi leneși în tot restul anului. O altă regulă vizează femeile, acestea nu au voie să spele rufe.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate