La nivelul Poliției Române este derulată Campania de prevenire a violenței intrafamiliale,“ARIPI FRÂNTE”

La nivelul Poliției Române este derulată Campania de prevenire a violenței intrafamiliale,“ARIPI FRÂNTE”, ce are ca scop informarea publicului larg cu privire la consecințele grave ale comportamentului abuziv manifestat în cuplu.
Campania este prezentată în universități, licee, în spații publice intens circulate, iar ghidurile cu informații utile sunt distribuite în toate secțiile de poliție, la nivel național.

Reamintim faptul că în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege”. Între aceste măsuri se numără:
-evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate.
-reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei. Fără îndoială, măsura are în vedere cazurile în care cei agresaţi au ales sau au fost obligaţi să părăsească locuinţa pentru a evita continuarea sau repetarea comportamentului agresiv;
-limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
-obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate.
Întrucât legea nu stabileşte o anumită distanţă, aceasta urmează să fie indicată expres de către instanţă în ordinul de protecţie;
-interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic.
-interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
-obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
-încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
Sunați la 112 atunci când viaţa sau integritatea unei persoane(major sau minor) este în pericol! Nu contează dacă nu cunoşti cine este victima sau este prima oară când ai văzut-o!

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate