Mai mulți copii aflați într-o tabără la Lacu Roşu, au ajuns la spital

Mai mulți copii care se aflau în tabără la Lacu Roşu  au început să prezinte simptome de toxiinfecţie alimentară. La fața locului au fost trimise mai multe ambulanţe.

Mai multe echipaje de salvare au intervenit la o pensiune din Lacu Roșu, după ce mai mulți copii au început să se simtă rău. Potrivit ISU Harghita, sunt aproximativ 20 de copii cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

„Ca urmare, acolo s-au deplasat trei echipaje, cu ATPVM (autospeciala pentru transport personal şi victime multiple) din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ Gheorgheni.”, informează ISU Harghita.

Potrivit ISU Harghita, copiii de la Lacu Roșu, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, au fost evaluați medical de echipajele SAJ și SMURD, dar toți au refuzat transportul la spital.

Urmează să se stabilească cu supraveghetorii responsabilitatea acestora față de copii, astfel încât să-și asume decizia cu privire la transportul acestora la spital.

Conform ultimelor informaţii furnizate de ISU Harghita, 12 dintre copiii care prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Gheorgheni pentru investigaţii medicale de specialitate.
Opt dintre copii au ajuns la spital cu autospeciala pentru transport personal şi victime multiple a ISU, doi cu o ambulanţă SMURD şi alţi doi cu o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean din Gheorgheni.

sursa: ziarharghita.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate