Managerul Katimed, Daniela Pepene, parteneriat în favoarea elevilor olimpici

pepene-daniela

Asociația “Future” din Piatra-Neamț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar, a demarat în 2012 proiectul intitulat “Să nu uităm valorile locale – olimpicii județului Neamț” (detalii aici). Activitatea elevilor olimpici din Neamț poate fi urmărită pe site-ul olimpicineamt.ro, parte componentă a acestui proiect.

Dezvoltarea unei comunităţi este posibilă doar prin existenţa unor vârfuri de performanţă cum sunt şi aceşti elevi care merită premiați. Atât timp cât avem posibilitatea să schimbăm indiferența care planează asupra lor, trebuie să facem tot ce ne sta în putință pentru a recunoaște și răsplăti performanțele obținute la diverse discipline în cadrul olimpiadelor.

Instituțiile de învățământ din Neamț se mândresc cu elevi de excepție, cu rezultate ce încununează o muncă titanică, un talent deosebit și o inteligență excepțională. Munca elevilor și a profesorilor nu trebuie tratată cu indiferență. Merită întreaga noastră considerație și un efort susținut pentru a găsi metode eficiente de a motiva în continuare elevii și profesorii pentru a-și continua munca și a face cinste acestui județ.

În acest sens, Asociația „Future” își propune să nu dezamăgească aceste valori și să găsească soluții pentru a recompensa, în limita posibilităților, olimpicii nemțeni.

Acest proiect s-a bucurat de o deschidere largă la nivelul Centrului Medical Katimed din municipiul Piatra-Neamț, al cărei manager, Daniela Pepene, s-a implicat în încheierea unui parteneriat cu Asociația Future prin care elevii olimpici din județul Neamț beneficiază de analize medicale gratuite.

Facilitățile se vor acorda pe baza adeverințelor de elevi olimpici emise de unitățile de învățământ din Neamț. Este vorba despre elevii care au obținut premiile I, II și III și medalii la olimpiadele naționale sau internaționale din anii calendaristici 2015-2016.

Ne bucură să vedem o astfel de atitudine din partea instituțiilor private din Neamț. Am sesizat și o implicare, mai timidă ce-i drept, și din partea instituțiilor publice în susținerea elevilor olimpici și, sperăm ca în timp să se schimbe această mentalitate prin care comunitatea trebuie să susțină doar persoanele nevoiașe. Este necesar să susținem și performanța, deoarece avem nevoie de oameni performanți aici, în România, nu să-i gonim peste hotare.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate