„Marșul pentru viață” ‑ „Uniți pentru Viață” , în orașul Bicaz

Sâmbătă, 24 martie 2018, a avut loc în orașul Bicaz „Marșul pentru viață” ‑ „Uniți pentru Viață”, organizată de ATOR Bicaz, având ca parteneri: Primăria Bicaz, Spitalul Orășenesc „Sf. Nicolae”, Biblioteca „Mihai Eminescu”, Liceul „Carol I”, Școala nr.1 Bicaz, Parohiile Oraș I și II și Parohia „Izvorul Muntelui”.
Începând cu ora 13,30, în pofida timpului rece, un număr mare de tineri și de adulți au parcurs traseul cuprins între Liceul „Carol I” și Spitalul Orășenesc „Sf.Nicolae”, însoțiți de forțele de ordine care au asigurat buna desfășurare a marșului și au dirijat circulația rutieră.
De asemenea, reprezentanți ai Primăriei, ai școlilor din Bicaz și ai bisericilor, au luat parte la această manifestație.
Preotul Dosoftei Daniel, cel care se ocupă îndeaproape de tinerii de la ATOR Bicaz, îi îndrumă, le este alături și se implică mereu cu multă dragoste, își dedică o mare parte din timp, activităților de acest gen. Și de această dată i‑a însoțit pe toți cei care vor să schimbe ceva în lume și le‑a împărtășit din învățămintele sale, alături de primarul orașului Bicaz, domnul Nicolae Sălăgean.
Mesajele pentru apărarea vieții au fost inscripționate pe pancarte, baloane, tinerii talentați „au pictat în culori viața”.
„Marșul pentru viață” este la a X ‑ a ediție națională și are ca scop apărarea familiei creștine tradiționale și a darului vieții umane.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate