Minivacanță de Anul Nou încheiată în siguranță – Peste 120 de jandarmi au fost la datorie în intervalul 29 decembrie – 2 ianuarie

Minivacanță de Anul Nou încheiată în siguranță

 Peste 120 de jandarmi au fost la datorie în intervalul 29 decembrie – 2 ianuarie astfel încât nemțenii să petreacă în siguranță trecerea în Noul An.  Asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice care au avut loc în județul Neamț a fost principala misiune a jandarmilor.

          La nivelul județului, trecerea în Noul An a fost marcată prin evenimente publice, prilejuite de datinile și obiceiurile de Anul Nou, spectacole în aer liber și focuri de artificii, astfel că misiunile Jandarmeriei au fost adaptate, pentru ca  activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți.

          Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, jandarmii au executat misiuni de menținere și asigurare a ordinii în mediul urban și rural, în stațiunile montane, pe traseele turistice și au acționat în cooperare cu echipaje de poliție, dar și independent, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

          Mulțumim cetățenilor pentru că au dat dovadă de responsabilitate și au înțeles că ne putem bucura împreună de aceste sărbători în siguranță, sprijinindu-ne astfel în acțiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice. Drept dovadă misiunile prilejuite de manifestările cultural-artistice „Festivalul de Datini si Obiceiuri de Anul Nou” care au avut loc în localitățile Roman, Roznov, Târgu-Neamț, Pipirig, Borca și Farcașa, dar și cele pentru a marca „Revelionul 2024”, în municipiile Piatra-Neamț și Roman cât și în localitatea Târgu Neamț s-au încheiat fără a fi înregistrate incidente.

          Totodată, mulțumim pentru sprijin jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău cât și polițiștilor nemțeni cu care am făcut echipă pe parcursul acestor zile.

Au fost însă și situații care au impus sancționarea încălcării unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Pentru provocarea unor scandaluri, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare și tulburare liniștii publice au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 1.200 lei.

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate