Minor de 9 ani, dat dispărut, găsit cu ajutorul câinelui polițist TAD

În ziua de 17 octombrie a.c., ora 20.30, Postul de Poliție Români a fost sesizat de un localnic despre faptul că fiul său minor în vârstă de 9 ani a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
În urma sesizării lucrători din cadrul Postului de poliție Români, sprijiniți de polițiști din cadrul Secției de poliție Rurală 8 Români , Poliției municipiului Roman și din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat căutări în mediul rural pentru depistarea minorului.
La acțiuni au participat și doi câini polițiști respectiv: MAX de 8 ani și TAD de 2 ani, ambii din rasa ciobănesc german, având ca specializare prelucrarea urmelor ( Max) respectiv cautare salvare persoane în mediul natural( Tad).
În urma căutărilor, în dimineața zilei de 18 octombrie, în jurul orei 04.30, câinele polițist TAD a găsit minorul, care se afla ascuns într-un tub din beton amplasat pe o uliță de pe raza satului.
După depistare, minorul a fost supus unui consult medical, iar ulterior a fost încredințat familiei.
Câinele polițist TAD și-a dovedit calitățile obținând punctajul maxim la absolvirea cursului de dresaj, susținut la Centrul Chinologic Sibiu la sfârșitul anului 2016.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate