Misiunea de distrugere a ghețarilor de pe râul Bistriţa

În data de 06.02.2017, începând cu ora 07:00, echipa pirotehnică sub comanda ofiţerului specialist (1 ofiţer şi 3 subofiţeri), s-a deplasat pe raza satului Topoliceni, comuna Poiana Teiului pentru executarea unei misiuni de distrugere a podului de gheaţă (au fost executate 6 distrugeri de gheţari). Ca urmare a creşterii temperaturilor în bazinul Dornelor, a precipitaţiilor căzute în ultima perioadă şi a distrugerilor de gheţari pe râul Bistriţa, care au determinat desprinderea unor zăpoare de gheaţă şi transportul acestora în aval, pe teritoriul judeţului Neamţ, s-au dispus următoarele măsuri: – monitorizarea permanentă a fenomenului de zăpor pe raza comunelor Borca, Farcaşa şi Poiana Teiului; – deplasarea a şase ofiţeri şi 13 subofiţeri din cadrul ISUJ Neamț, în zonă, pentru sprijinirea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă cu privire la măsurile ce trebuie luate în caz de inundaţii; – instituirea serviciului de permanenţă la cele trei comune; – s-au întrunit comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ale celor trei comune; – a fost emisă o hotărâre a CLSU Poiana Teiului privind declararea stării de alertă în comuna Poiana Teiului precum şi o decizie de evacuare a localităţii Dreptu. – a fost introdusă alarma la dezastre pe raza celor trei comune menţionate, pentru prealertarea populaţiei; – au fost evacuate din localitatea Dreptu (zona Lunca), 22 persoane şi 5 animale (3 cai şi 2 vite) din 10 gospodării.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL NEAMŢ
Informare cu privire la evoluția fenomenului de zăpor și măsurile dispuse pentru punerea în siguranță a cetățenilor din zonă (la data de 07.02.2017)
• Situaţia meteorologică:
Este în vigoare o informare meteorologică valabilă pentru intervalul 07.02.2017 ora 02:00 – 09.02.2017 ora 06:00, în care se prognozează precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori moderate ce vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp, pe arii restrânse se va produce polei. Au fost emise şi transmise către membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență 3 atenţionări de producere a fenomenelor meteo periculoase cod galben vizând ceaţă cu scăderea vizibilităţii sub 200m, izolat sub 50m, burniţă sau ploaie slabă, polei.

• Gestionarea fenomenului de zăpor
Ca urmare a creşterii temperaturilor, a precipitaţiilor căzute în ultima perioadă şi a distrugerilor de gheţari pe râul Bistriţa în județul Suceava, care au determinat desprinderea unor zăpoare de gheaţă şi transportul acestora în aval, pe teritoriul judeţului Neamţ, s-au dispus următoarele măsuri:
– deplasarea echipei pirotehnice sub comanda ofiţerului specialist (1 ofiţer şi 3 subofiţeri) pentru executarea unei misiuni de distrugere a podului de gheaţă în data de 06.02.2017; pe raza satului Topoliceni, comuna Poiana Teiului au fost executate 6 distrugeri de gheţari (în total, în zilele de 05.02 și 06.02.2017, au fost executate 14 misiuni de detonare a gheții);
– deplasarea a 6 ofiţeri şi 13 subofiţeri în zonă pentru sprijinirea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, cu privire la măsurile ce trebuie luate în caz de inundaţii;
– s-au întrunit comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ale celor trei comune;
– a fost emisă o hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Poiana Teiului privind declararea stării de alertă în comuna Poiana Teiului, precum şi o decizie de evacuare a unor cetățeni;
– a fost introdusă alarma la dezastre pe raza celor trei comune menţionate, pentru prealertarea populaţiei;
– au fost evacuate din localitatea Dreptu (zona Lunca), 22 persoane şi 5 animale (3 cai şi 2 vite) din 10 gospodării.
– înştiinţarea şi alarmarea populaţiei;

• Pagube produse

Comuna Poiana Teiului
Sat Dreptu 1 ha teren agricol
Sat Galu – curtea unui obiectiv economic
2 ha teren agricol
• Măsuri operative

– Urmărirea permanentă a fenomenului de zăpor pe raza localităţii Poiana Teiului;
– Menținerea serviciului de permanenţă la nivelul celor trei primării Poaina Teiului, Farcașa și Borca;
– Înştiinţarea şi alarmarea populaţiei;
Râul este monitorizat, inclusiv de personal din cadrul I.S.U Neamţ şi S.G.A. Neamț.

”Măsura de evacuare a celor 22 de persoane din zona cea mai expusă a fost luată ca urmare a viiturii care se propaga în zonă. Momentul cel mai greu a trecut, evoluția fenomenului a generat doar inundarea unor terenuri, iar persoanele evacuate s-au întors la casele lor. Situația meteorologică și ultimele evoluții determină menținerea unei atenții sporite și aplicarea tuturor măsurilor de protejare a populației și bunurilor acestora. Sunt încredințată că, așa cum s-a colaborat pentru gestionarea situației și cu întelegerea de care au dat dovadă cetățenii, pentru care nu avem decât cuvinte de mulțumire, vom trece cu bine peste această perioadă dificilă” a declarat prefectul Niculina DOBRILĂ

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate