„Nu regret nici acum că am păşit într-un cerc duhovnicesc!”

Într‑o lume în care tinerii se îndreaptă spre alte lucruri decât cele duhovniceşti, iată că există şi copii care aleg o cale frumoasă, o cale care îi ocroteşte de ce este rău şi îi învaţă să trăiască în respect şi dragoste pentru aproapele lor.
Am întâlnit această fetiţă cu câţiva ani în urmă în Oraşul Bicaz, cartier Dodeni, un copil cu bun simţ, silitor, frumos la chip şi suflet.
Vă prezint acest tip de tânăr pentru că este un exemplu demn de urmat:

“Mă numesc Valentina Vieriu,sunt elevă în clasa a X-a la Liceul Teologic Ortodox ,,Cuvioasa Parascheva” , Mănăstirea Agapia. Provin dintr-o familie creştină în număr de 5 persoane. De mică mama m-a ajutat să-l cunosc pe Hristos ducându-mă la biserică, împărtăşindu-mă, învăţându-mă tainele credinţei. Odată cu trecerea anilor,a crescut şi dragostea mea faţă de Hristos,motiv pentru care am ales această latură teologică. Deşi am avut ocazia să aleg şi între alte licee bune, liceul din Agapia ( Agapis-Dragoste) m-a atras cel mai mult.

Mi-am dorit să ajung la acest liceu încă din clasa a IV-a,cu toate că eram un simplu copil purtat de visurile copilăriei. Nu regret nici acum că am păşit într-un cerc duhovnicesc. Acest liceu, în cei doi ani de zile de când sunt aici, m-a ghidat prin căi prin care am evoluat,făcându-mă o persoană mai bună,dezvoltându-mi abilitatea muzicală de a cânta muzică psaltică.

Bazându-se pe această latură religioasă, profesoara liceului de educaţie plastică ( Oana Grădinaru) ne-a iniţiat în pictura bizantină, astfel am realizat prima mea icoană pe sticlă, apoi pe lemn. În prima icoană pe sticlă l-am reprezentat pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,iar în a doua, cea pe lemn, pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe”, a declarat Valentina Vieriu.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate