Nu toți copiii se vor întoarce la școală!

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, 4 noiembrie, într-o conferință de presă că o parte dintre școlile din România vor reveni în format fizic după vacanță, în funcție de anumite condiții.

La sfârșitul acestei săptămâni se încheie vacanța școlară care a fost declarată pentru a evita răspândirea pandemiei în continuare. La sfârșitul acestei săptămâni vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar. Însă va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, și anume gradul de vaccinare a personalului școlii.

Experții, specialiștii, din cele două ministere, din INSP, vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni.

Însă subliniez încă din această seară: vaccinarea este singura șansă pentru a depăși această pandemie. Putem să ne uităm în jur, vedem că în vestul Europei avem iarăși o creștere a pandemiei și concluzia este una tristă și simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluția, ea se numește vaccinare.”, a declarat președintele.

Conform discuțiilor din această seară, se pare că pragul de vaccinare ar fi de 60%. ISJ Neamț a publicat astăzi rata de vaccinare din unitățile de învățământ. Aproximativ o treime din unitățile de învățământ din Neamț îndeplinesc acest criteriu (vezi tabel mai jos).

Conform discuțiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului școlii, pentru a funcționa cu prezență fizică. Decizia finală se va anunța mâine, la ora 10.00, la sediul ministerului Educației”, a anunțat joi seara ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, conform edupedu.ro.

Toți copiii de grădiniță și elevii din învățământul de stat au intrat într-o vacanță forțată începând din 25 octombrie. Ministerul Educației va anunța vineri noile condiții în care elevii se vor întoarce la școală de luni, 8 noiembrie.

NT_ponderea-de-persoane-vaccinate-din-unitatile-de-invatamant-cu-pj

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate