O persoană poate fi încătușată dacă:

O persoană poate fi încătușată dacă:

– este violentă și reprezintă un pericol pentru cei din jurul său;
– pe timpul conducerii la secție, dacă aceasta este suspectă de săvârșirea unei infracțiuni sau este cunoscută cu un comportament violent;
– în scopul prevenirii autovătămării;
– a evadat dintr-o stare legală de reținere sau deținere;
– s-a sustras de la executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;
– dotările mijlocului de transport utilizat sau itinerarul de deplasare nu permit adoptarea altor măsuri care să prevină săvârșirea unor acțiuni violente sau fuga;
– persoana face obiectul unei măsuri privative de libertate dispuse în vederea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Important – nu pot fi folosite cătușele împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor, cu excepția cazurilor în care aceștia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viața sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane.

Polițistul este obligat să permită persoanei încătușate aflate în spațiul public să își acopere fața și mijloacele de imobilizare.

Poliția Română

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate