O zi de tabără în compania jandarmilor montani

100 de copii aflați în taberele de la Nemtișor și Ceahlău ne-au fost gazde și parteneri de dialog.Ne-au întrebat și le-am răspuns la ce folosesc materialele și dotările pe care le avem, când și cum să ne solicite sprijinul, de ce trebuie să purtăm uniformă și cum pot deveni și ei jandarmi.Ne-au acordat toată atenția și i-am uimit, cum au spus chiar ei, cu câteva „trucuri” și anume tehnici de supraviețuire în mijlocul naturii: atitudinea adoptată, construirea unui adăpost, cum să obțină apă potabilă, aprinderea focului, hrana, cum să solicite ajutor, fără ajutorul tehnologiei și a dotărilor moderne.Le-am exemplificat și am vorbit cu ei despre siguranța pe munte, echiparea, deplasarea, grija pentru mediul înconjurător, dar și importanța respectării regulilor în societate și consecințele încălcării lor.Le-am promis că ne vom revedea curând, în apropierea școlii, pe stradă, la evenimentele publice și pe munte, pentru „o supraveghere activă, neîntreruptă și o acțiune preventivă”, îndatoriri menționate prima dată acum 129 de ani, la 1 septembrie 1893, în Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale.

Jandarmeria Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate