Obiceiuri la Întâmpinarea Domnului

La 40 zile după Crăciun, pe 2 februarie, când biserica ortodoxă sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului, spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.
Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Ăl Mare sau Martin. Pentru a câştiga bunăvoinţa animalului sălbatic, ei aşezau pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta, bucăţi de carne sau vase cu miere de albine.
Se consideră că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, dacă aceştia se ungeau, în ziua de 2 aprilie, cu grăsime de urs. De asemenea, pentru a fi puternici şi căliţi în viaţă, copiii firavi erau botezaţi cu numele de Ursu.
Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs, iar în satele pe unde se întâmpla să treacă ţiganii ursari, se obişnuia ca bărbaţii să fie „călcaţi terapeutic” de către urşii dresaţi.
Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în ziua de Stretenie cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.
De ziua ursului, în funcţie de starea vremii, bătrânii făceau prognozarea timpului optim al culturilor de peste an, stabilind acum un adevărat „grafic” al semănăturilor de primăvară.
Ziua era considerată, pe alocuri, ca fiind şi începutul anului nou pomi-viticol. Prin livezi se purtau adevărate dialoguri între pomicultori şi pomi, iar pomii fructiferi fără rod în anul ce a trecut erau ameninţaţi cu securea. Se credea că în felul acesta, pomii vor fi determinaţi să rodească.
Legat de acest moment calendaristic, se mai credea că Stretenia, sub înfăţişarea unei divinităţi meteorologice feminine, trecea peste ape. Dacă acestea nu erau îngheţate, Stretenia făcea un pod de gheaţă peste ele.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate