Oraşul Bicaz, Consiliul Local, Hotărâre: privind aprobarea ACORDULUI de parteneriat încheiat între Oraşul Bicaz prin Consiliul Local şi Clubul de Şah „Bicazul”


România
Judeţul Neamţ, Oraşul Bicaz, Consiliul Local
Hotărâre
Privind aprobarea ACORDULUI de parteneriat încheiat între Oraşul Bicaz prin Consiliul Local şi Clubul de Şah „Bicazul”, reprezentat de preşedintele acestuia, domnul Sebastian Volcinsche, având ca obiect organizarea concursului de şah ” Cupa Oraşului Bicaz” Ediţia a VIII‑a.
Consiliul Local al oraşului Bicaz, Judeţul Neamţ;
Având în vedere cererea nr.2/02.02.2017, formulată de Clubul de şah „Bicazul”, înregistrată la primăria oraşului sub nr.1138 din 02.02.2017 prin care reprezentantul clubului supune atenţiei Consiliului Local şi solicită aprobarea Acordului de parteneriat având ca obiect organizarea concursului de şah „CUPA ORAŞULUI BICAZ” Ediţia a VIII‑a, turneu aprobat de Federaţia Română de şah şi de Federaţia Internaţională de şah.
Văzând expunerea de motive a primarului oraşului Bicaz, domnul Nicolae Sălăgean;
Analizând raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului înregistrat sub nr.1421 din 10.02.2017;
În temeiul art.36 alin.(6) lit.a)pct.5,6,art.45 şi ale art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările ulterioare, hotărăşte
Art.1. Aprobă Acordul de parteneriat încheiat între Oraşul Bicaz prin Consiliul Local şi „Clubul de Şah Bicazul’, CUI 10955307, reprezentat de preşedintele acestuia, domnul Sebastian Volcinsche, aşa cum este prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul oraşului, prin compartimentele de resort din aparatul de specialitate al acestuia va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.3. Prin grija secretarului oraşului, hotărârea se va comunica persoanelor şi autorităţilor interesate
Iniţiator, Primar Nicolae Sălăgean
Expunere de motive
Nicolae Sălăgean, Primarul oraşului Bicaz Judeţul Neamţ
Analizând adresa nr.1138/02.02.2017 înaintată de Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah al Clubului de Şah Bicazul cu privire la propunerea spre aprobare în Consiliul Local a încheierii unui acord de parteneriat în vederea participării Consiliului Local cu suma de 15000 lei pentru organizarea Concursului de Şah „Cupa Oraşului Bicaz Ediţia a VIII‑a „, turneu aprobat de Federaţia Română de Şah precum şi de Federaţia Internaţională de Şah, programat în perioada 16‑19 martie 2017 şi promovat atât pe internet cât şi în Mass‑media.
Având în vedere promovarea imaginii oraşului nostru într‑un mod cât mai constructiv în ceea ce priveşte cultura şi sportul , propun adoptarea proiectului de hotărâre privind susţinerea financiară, parţială a desfăşurării Concursului de Şah, „Cupa Oraşului Bicaz Ediţia a VIII‑a”.
Iniţiator, Nicolae Sălăgean
Raport privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat în vederea participării Consiliului Local cu suma de 15000 lei pentru organizarea Concursului de Şah „Cupa Oraşului Bicaz Ediţia a VIII‑a”, în perioada 16‑19 martie 2017
Temei legal
În conformitate cu art.36 alin.(6) pct.6 şi a art.45 alin (1) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele prezentate mai sus, consider că proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Oraşului Bicaz poate fi supus dezbaterii Consiliului Local.
Consilier Juridic Pop‑Răzbuc Adriana Marinela
Sursa: Site‑ul oficial al Primăriei Oraşului Bicaz

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate