Pe 26 și 27 mai 2018, iubitorii ambarcațiunilor ușoare sunt așteptați pe lacul Izvorul Muntelui (Bicaz)

Pe 26 și 27 mai 2018, iubitorii ambarcațiunilor ușoare sunt așteptați pe lacul Izvorul Muntelui (Bicaz) de la poalele masivului Ceahlău din județul Neamț, unde va avea loc a IV-a ediție a evenimentului Bicaz Kayak Fest, manifestare ce urmărește promovarea, încurajarea și dezvoltarea comunității kaiaciste din România, a relațiilor interumane bazate pe fair-play și respect reciproc, precum și promovarea celei mai pitorești zone din județul Neamț.

Locul de START/FINISH a competițiilor din cadrul evenimentului Bicaz Kayak Fest va fi din Portul Turistic Bicaz.

Program:

Sâmbătă 26 mai 2018, ora 10,00, sunt programate concursurile de maraton și semi-maraton :

Concursul de maraton se va desfășura pe o distanță de 40 de kilometri, cu plecare din portul Bicaz spre Viaduct (coada lacului) și retur.
Concursul de semi-maraton se va desfășura pe o distanță de 20 de kilometri, cu plecare din portul Bicaz spre Viaduct, cu întoarcere și retur în dreptul satului Izvorul Alb (zona Baicu).
Traseele sunt ușoare și frumoase, (nu necesită pregătire fizică deosebită) în așa fel încât după parcurgerea lor să avem cu toții suficientă energie pentru a ne bucura de o seară minunată alături de prieteni.

Duminică 27 mai 2018, începând cu ora 11,00, cei care mai au energie și vor să câștige premiile oferite de sponsori, pot participa la concursuri de eskimo-rolling și sprint. Festivitatea de premiere este programată la ora 14,00.

Luni 28 mai 2018, fiind Sărbătoarea Rusaliilor și fiind o zi nelucrătoare, vă invităm să vă petreceți timpul tot în zona orașului Bicaz.

Condiții de participare:

Pentru a participa la evenimentul Bicaz Kayak Fest participanții trebuie:

Să își asume responsabilitatea pentru participarea la cursă! Organizatorul nu poate fi făcut responsabil pentru orice accident sau pagubă pe care participantul le va întâmpina în timpul competiției. Toți participanții vor semna o Declarație pe propria răspundere că știu să înoate și că sunt apți medical pentru a participa la competiție.
Pe toată durata competiției este obligatorie purtarea vestei de salvare!
Participanții trebuie să completeze formularul de înscriere și să plătească contribuția de participare.
Participanții trebuie să aibă în posesie un act de identitate valid pentru verificare.
Minorii care vor să participe trebuie să aibă de la tutore o declarație pe propria răspundere.

NOTĂ: La ridicarea numerelor de concurs și a kitului de participare toți concurenții vor completa și semna declarația pe propria răspundere, că știu să înoate și că sunt apți din punct de vedere medical pentru a participa la competiție. Organizatorul nu poate fi făcut responsabil pentru orice accident sau pagubă pe care participantul le va întâmpina în timpul competiției.

ÎNSCRIEREA la acest consurs presupune ACCEPTAREA și RESPECTAREA regulamentului oficial.

Bicaz Kayak Fest este ocazia perfectă de a explora frumoasa regiune a lacului Bicaz din imediata apropiere a Parcului Național Ceahlău și de a lua parte la un eveniment sportiv inedit.

Mai multe detalii: http://bicazkayakfest.ro/

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate