Pe Drumul Talienilor, drumul Vitoriei Lipan, se toarnă primul strat de asfalt!

Cea mai mare investiție a Consiliului Județean Neamț, modernizarea drumului județean DJ 209B, avansează văzând cu ochii. Astăzi am fost martor cum echipele de intervenție au turnat primul strat de asfalt pe calea de legătură dintre județele Neamț și Suceava.

Lucrarea se execută pe sectorul Mălini – Stănișoara – Borca, pe o lungime de 18 kilometri, și are o valoare de 65 milioane de lei. Fondurile sunt asigurate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2. Este cea mai mare sumă alocată pentru reabilitarea unui drum județean.

Prin acest proiect, dăm șansa contemporanilor de a umbla pe urmele eroilor lui Sadoveanu, din romanul „Baltagul“, și de a face ușor accesibil un drum construit pe vremea lui Carol I, în perioada 1902-1914, de către meșteri italieni. La vremea când a fost configurat, din dorința Regelui Carol I, drumul făcea parte din Domeniile Coroanei și realiza o legătură strategică între Valea Moldovei și Valea Bistriței. Pentru că lucrările au fost realizate de drumari italieni, localnicii i-au denumit „Drumul Talienilor“.

Multe drumuri nemțene duc în zone pitorești ale județului nostru. În scurt timp și DJ 209B va oferi posibilitatea tuturor turiștilor de a trăi bucuria petrecerii timpului liber în locuri încărcate de istorie și frumusețe, iar nemțenii care locuiesc în această minunată parte a Neamțului se vor bucura de facilitățile unui drum modern, realizat la standarde europene!

sursa: Ionel Arsene, facebook

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate