PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE

Peste 1.500 de pachete de țigarete au fost descoperite în urma a 2 percheziții domiciliare desfășurate ieri, 23 mai, de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț

La data de 23 mai a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, au efectuat 2 percheziţii pe raza municipiului Piatra Neamţ, într-un dosar penal de contrabandă cu produse supuse accizării.

În urma descinderilor efectuate în două imobile din Piatra Neamț, deținute de o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 48 de ani, polițiștii au descoperit 1.572 de pachete de țigarete fără timbru.

Produsele descoperite, susceptibile a fi provenite din contrabandă, au fost ridicate de polițiști, în vederea indisponibilizării.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor implicați.

În activități au fost angrenați criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate