Persoană decedată în Tarcău, în urma unui accident feroviar

Luni, 27 mai 2019, în jurul orei 23:37, în localitatea Tarcău a avut loc un accident feroviar, soldat cu o victimă. Conform Serviciului de Ambulanță Neamț, victima este o persoană necunoscută și a rămas la locul solicitării, fiind găsită decedată.

Revenim cu mai multe detalii!

Un bărbat în vârstă de 52 de ani din Bicazu Ardelean a murit după ce a fost lovit azi-noapte de un tren, în zona localității Tarcău. Se pare că bărbatul, nefiind din zonă, nu a bănuit că acea linie ferată poate fi tranzitată la o oră așa târzie.

„În noaptea de 27 spre 28 mai, în jurul orei 24:00, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați despre faptul că un bărbat a fost suprins și accident de locomotiva trenului care circula pe ruta Bicaz-Bacău . În urma activităților desfășurate de polițiști a fost identificată persoana decedată, un bărbat de 52 de ani din Bicazu Ardelean.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu.

Corpul acestuia a fost transport la Institutul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Potrivit celor menționate de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, în acest caz nu există suspiciunea săvărșirii unei fapte penale.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate