Plouă neîncetat și plouă cu găleata

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 07 iunie, ora 10 – 10 iunie, ora 10
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate
Interval de valabilitate: 07 iunie, ora 10 – 07 iunie, ora 22

În intervalul menționat, în Maramureș, vestul și nord-vestul Transilvaniei, Moldova, Dobrogea, nordul și estul Munteniei, nordul Olteniei, precum și în toate zonele de munte vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse 45…50 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate