Poliţiştii au depistat într-o localitate din Neamţ, persoane care deţineau şi comercializau fără drept, articole pirotehnice.

Polițiștii Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase au acționat în vederea identificării persoanelor neautorizate care comercializează articole pirotehnice.

La data de 30.12.2018, poliţiştii Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Neamţ au depistat la Poiana Teiului, un tânăr de 29 de ani, din Bucureşti şi un bărbat de 42 de ani, din Ceahlău, care deţineau şi comercializau fără drept, articole pirotehnice.

De asemenea, la data 31.12.2018, poliţiştii au mai depistat tot în localitatea Poiana Teiului, un bărbat de 43 de ani, care deţinea şi comercializa fără drept articole pirotehnice. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile F1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, fapte prev. şi ped. Legea 126/1995 modificată.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate