Povestea lemnului stâmb lucrat de mâinile meșterilor populari

      În cadrul Zilelor orașului Târgu Neamț, Asociația Meșterilor populari din Ținutul Neamț a prezentat diferite produse la o expoziție cu vânzare în Parcul de sub Cetate. Târgnemțenii și turiștii, timp de trei zile au putut admira și cumpăra obiecte lucrate manual realizate de mâinile talentaților meșteri nemțeni și bucovineni.

   La Târgul Meșterilor Populari au fost prezenți și Maria Neamțu din satul Neamțișor, comuna Vânători împreună cu soțul său Vasile. Prelucrarea lemnului care este o tradiție de câteva generații în familia celor doi meșteri, ocupă un loc special în activitățile zilnice din viața lor. Artiștii populari recunosc că totul a pornit dintr-o pasiune pentru lucru manual dar că ocupația a devenit pe parcurs și o sursă în plus de venit în casa lor. Cu toții cunoaștem proverbul orice pădure are uscăturile ei, care are un sens peiorativ, dar câți dintre noi s-au gândit că și uscăturile pot fi prefăcute în lucruri extraordinare dacă sunt privite cu alți ochi? Și cum omul bun și gospodar încearcă întotdeauna să transforme și să scoată din ceva aparent nefolositor, ceva util, cei doi meșteri cu multă imaginație s-au gândit că lemnele de foc uscate, strâmbe și urâte, pline de noduri și cioturi găsite prin pădure sunt numai bune de construit adevărate opere de artă. Iată, așa au căpătat forme inedite și spectaculoase numeroase scăunele, măsuțe, băncute și leagăne, expuse cu mândrie pe la târgurile cu specific meșteșugăresc din țară. “Am adunat la noi în curte tot felul de lemne strâmbe și cioate și cum soțul meu este calificat în școala de mobilă de la Craiova și cunoaște meseria prelucrării lemnului, iar bunicii și părinții lui au lucrat butnărie, dogărie, i-a plăcut să creeze. Prima dată când am început lucrul acum vreo 5 ani în urmă a fost greu, dar ne-am obișnuit. Comenzi nu avem acasă, dar ieșim mereu cu produsele la târguri. Prețurile pornesc de 30 de lei un scăunel și ajung și la 1000 de lei pentru un balansoar. Dar negociem orice, nu sunt prețuri bătute în cuie. Ne putem înțelege cu clienții ca toată lumea să fie mulțumită”.

        Meșterul Maria Neamțu mai povestește că după 20 de ani în care a lucrat în croitorie și broderie, împletitul lânei este o pasiune veche care completează activitatea meșteșugărească din prezent: “Eu mai adun lână, că la noi vara se tund oile și lâna rămâne aruncată pe țarnă de ciobeni. Eu o iau și o spăl dar nu o torc eu, o duc la tras aici aproape, la Leghin, un sat în comuna vecină, la familia Lipan care are darac de tras lâna. La dânșii se și torcea dar dacă nu se mai folosește lâna, oamenii n-au mai folosit mașinile pe care le au. Am auzit că o mașină s-ar fi stricat, cred că aia de tors, și că nu o mai repară pentru că nu mai vine nimeni să toarcă lână. Înainte chiar îmi spuneau că vrea să strice toată hala și s-o închirieze pentru altceva. Strâng vara câte 30 de kilograme de lână, o duc la tras, și am niște femei în sat care știu să toarcă. Las o parte și restul o împletesc eu. Fac ciorapi de lână, opincuțe, rozete de așezat pe mobilă. Am stative și vrut să învăț a țese, dar nu am avut timp. Uitați așa mă ocup cu astea, vara mai adunăm de pe dealuri pentru că avem animale, avem și oleacă de pământ și timpul trece. Am trecut de 50 de ani și eu și soțul și cam asta ne este ocupația”.

        Maria Neamțu, o femeia harnică și iubitoare de frumos ne destăinue că de-a lungul timpului a strâns pe lângă casă tot felul de lucruri vechi și valoroase din punct de vedere etnografic, lucruri care prin conservarea lor păstrează viu trecutul înaintașilor locali: “În afară de ceea ce lucrăm noi, acasă am adunat foarte multe lucruri vechi, pe care am vrut să le aranjez ca într-un muzeu dar încă nu am reușit, pentru că trebuie să-mi amenajez un spațiu potrivit ca să nu se deterioreze. Chiar de multe ori când merg într-un muzeu și mă uit că este câte un lucru expus pe ici pe colo, îi spun soțului că eu am acasă de trei, patru ori mai mult față de ce au la muzeu. Deci am foarte multe lucruri și de valoare. În 24 de ani de la Revoluție, oamenii au stricat casele și au aruncat toate lucrurile vechi. De multe ori spun nu aruncați istoria la gunoi, aduceți-o la noi. Așa am strâns din sat, din satele vecine și acum toți măștiu și îmi aduc chiar toate vechiturile. Am adunat și lăzi de zestre și lăicere și covățăle și costume naționale, pe care le port eu la târguri și le mai îmbarcă și nepoatele. Am o nepoată care picteză pe lemn și se inspiră din Amintirile lui Creangă. De câte ori vine la noi nu ne lasă să aruncăm capelele de lemn pentru că le folosește ea și picteză pe ele pe Ion cum fură pupăza, la cireșe, la scăldat, punguța cu doi bani și altele.

        Mășterul popular afirmă că îi pare rău pentru tinerii care nu au unde munci și crede că dacă s-ar îndrepta spre arte și meserii și-ar putea asigura traiul. Maria Neamțu spune că mai sunt copii interesați de a descoperi tainele prelucrării lemnului. În satul Nemțișor localnicii au știut dintotdeauna dogărie, butnărie și tesutul care a fost pe primul loc în activitățile gospodinelor. În prezent doar câteva bătrâne mai lucrează la stative diferițe țeseturi pentru familie:  “O verișoară de-a mamei mele, Florica Plăcintă care încă are stative în casă, mai este țața Maria lui Chihai care tot la fel are stative și mai lucreză pentru nepoți. Spune că, uite fac la o nepoată plapumă de lână dar nu vrea s-o poarte pentru că o înțeapă… sau pături de lână, cum fac și cei de la Pipirig. Deci mai fac bunicii pentru nepoți și poate unul la mie care să răsară și să îi placă a purta un lucru vechi. Meșteșugurile populare mai dispar dar nu se pierd de tot, cred că așa-i de la Dumnezeu să rămână. Cred că El a rânduit așa să ne întoarcem la indentitatea noastră. Bunica mea spunea așa: poartă-te cum ți-i portul și vorbește cum ți-i vorba și eu n-am uitat”.

Viorela Gherasim

Articolul Povestea lemnului stâmb lucrat de mâinile meșterilor populari a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.